VITARA HYBRID
De La 20.612 EUR

SUZUKI VITARA HYBRID

Oferta "TU si Vitara"

Alege Swift Hybrid și profită de toate beneficiile ofertei Tu și Suzuki.

Noua grilă frontală și farurile conice aduc un design mai agresiv, iar împreună cu linia sportivă și caroseria înalțată pregătesc noul model pentru acțiune. Fie că alegi agilul Mild Hybrid sau performantul Strong Hybrid, descoperă care versiune a noului Vitara este portrivit pentru tine.

Explorează lumea cu stil

Vitara îți permite să explorezi lumea cu stil. De la agresiva grilă Piano Black, aripile frontale parcă sculptate și farurile conice la caroseria înălțată, de SUV autentic, și linia sportivă, Vitara este concepută pentru acțiune. De fapt, chiar și numai privind-o, te încearcă un sentiment de libertate care te face a-ți dori să te aventurezi în sălbăticie pe cont propriu.

Explorează lumea cu stil

Vitara îți permite să explorezi lumea cu stil. De la agresiva grilă "piano black", partea frontală sculptată, farurile aerodinamice și până la garda la sol ridicată, caracteristică unui SUV autentic.

Libertate

Linia sa sportivă este creată pentru acțiune. De fapt, încă de la prima vedere, sentimentul de libertate te provoacă să te aventurezi în natură și să te bucuri de fiecare călătorie.

Aventura

Oferind ușurință în utilizare și manevrabilitate excelentă, Vitara te îndeamnă să te bucuri de fiecare aventură la volanul său.

Spirit liber

Vitara te provoacă să explorezi cu încredere drumuri montane sau terenuri accidentate, indiferent de vreme. Iar când ești gata de aventură, îți oferă libertatea de a trăi fiecare aventură la maximum.

Interior de calitate superioară

Cabina șoferului noului Vitara este conceput în fiecare detaliu pentru a spori plăcerea de a conduce. Comenzile sunt poziționate ergonomic, pentru acces ușor, în timp ce instrumentarul de bord permite confirmarea dintr-o privire rapidă a setărilor de control și a datelor esențiale privind funcționarea vehiculului.

Instrumentar cu display color

Instrumentarul este afișat pe un display color de 4,2 inch, personalizabil cu informații multiple, care arată date în timp real despre comportamentul și funcționarea vehiculului. Afișajul dinamic ilustrează vizual o gamă largă de caracteristici și funcții, inclusiv modurile de conducere ALLGRIP, puterea și cuplul motorului, fluxul de energie al sistemului hibrid, viteza setată pe cruise controlul adaptiv, semnele de circulație recunoscute și multe altele.

Display multimedia de 9 inch

Displayul sistemului multimedia acceptă conexiunea smartphone-ului prin USB și WiFi®, ceea ce permite utilizarea unei mari varietăți de aplicații prin Apple CarPlay și Android Auto™. Acesta include un radio AM/FM și, de asemenea, oferă conectivitate Bluetooth® pentru redarea muzicii și apeluri hands-free. În plus, ecranul LCD color de 9 inchi al sistemului poate fi personalizat pentru a afișa o gamă largă de informații privind parametrii de funcționare a vehiculului, inclusiv autonomia, avertizări ale sistemelor de asistență și imagini de la camera de marșarier.

Android Auto și Apple CarPlay

Apple CarPlay folosește iPhone-ul și asistentul digital Siri pentru a vă ajuta să obțineți indicații de orientare, să efectuați apeluri, să redați muzică și să trimiteți/primiți mesaje folosind comenzi vocale sau interfața audio cu ecran tactil. Android Auto™ vă permite să utilizați comenzi vocale pentru a trimite mesaje, a obține indicații de orientare, a controla conținutul media și a efectua alte acțiuni. Spuneți „Hei Google“ sau apăsați lung butonul de comandă vocală de pe volan pentru a începe.

Aer condiționat automat

Pentru un confort optim și o operare facilă, sistemul de aer condiționat are control automat al temperaturii, control electronic al ventilatorului cu viteză variabilă și un ecran LCD încorporat care arată toate setările relevante.

Scaune confortabile

Scaunele confortabile sunt tapițate cu materiale bogat texturate și există suporturi pentru băuturi și compartimente pentru depozitarea obiectelor pe care doriți să le aveți la îndemână.

Trapă panoramică

Cotiera centrală față glisează pentru a te ajuta să-ți găsești poziția optimă și include un spațiu de depozitare rectangular.

Portbagaj cu acces ușor

Deschiderea largă a hayonului și înălțimea redusă a pragului de încărcare facilitează accesul la portbagaj.

Bancheta din spate pliabilă

Portbagajul este echipat cu o poliță care la nevoie blochează vizibilitatea asupra obiectelor din el, iar dacă aveți nevoie de loc pentru a transporta articole voluminoase, puteți plia spătarul rabatabil fracționar 60/40 ale banchetei, pentru a extinde și mai mult capacitatea spațiului de încărcare.

Performanță pe orice tip de teren

Când vine vorba de performanțe, Vitara oferă mai multe moduri care îți permit să te bucuri de libertatea de a conduce pe toate tipurile de teren. ALLGRIP SELECT oferă patru moduri de condus 4WD și, fiind disponibile două configurații de propulsie – strong hybrid și SHVS mild hybrid –, ai posibilitatea de a alege modul în care să te bucuri de eficiența hibridului cu motor termic și de răspunsul accelerației.

4 moduri de condus selectabile

ALLGRIP SELECT vă permite să alegeți între modurile de condus: Auto, Sport, Snow și Lock printr-un simplu buton în centrul consolei. Pentru o confirmare ușoară, modul selectat este afișat pe display-ul de pe panoul de bord.

AllGrip Select

Auto: Prioritizează un consum redus de combustibil în condiții unui stil de condus normal și face tranziția automat către tracțiune integrală dacă detectează pierdere aderenței.

Sport: Îmbunătățește performanțele dinamice în viraje prin redirecționarea de cuplu către roțile din spate. Optimizează răspunsul pedalei de accelerație și amplifică nivelul de cuplu motor pentru un răspuns mai prompt al motorul la accelerare. 

Snow: Modul de rulare recomandat pentru deplasarea pe drumuri acoperite de zăpadă, neasfaltate sau pe orice fel de suprafață alunecoasă. Modul Snow oferă un nivel mai bun de aderență în timpul accelerărilor și extra stabilitate. 

Lock: Util pentru eliberarea vehiculului împotmolit în zăpadă, noroi sau nisip. Modul Lock trimite mai mult cuplu către roțile din spate, în vreme ce sistemul ESP* și restul funcțiilor de asistență sunt optimizate pentru a scoate autovehiculul din impas. Modul Lock trece automat în modul Snow la viteze de peste 60 km/h.

Strong Hybrid

Moto 1.5 DUALJET: Motorul DUALJET de 1,5 litri folosește un sistem cu două injectoare care ajută la creșterea eficienței termice. De asemenea, motorul are o eficiență ridicată în privința consumului de combustibil, emisii scăzute și o livrare excelentă a cuplului pe toată plaja de turații, pentru o accelerare lină și puternică.

Sistem Strong Hybrid: Sistemul strong hybrid este compus dintr-un motor-generator (Motor Generator Unit, MGU), o baterie litiu-ion de 140 V și o cutie automată (Auto Gear Shift, AGS) cu șase trepte. MGU oferă putere pentru conducerea complet electrică, precum și asistență motorului electric pentru o accelerare eficientă din punctul de vedere al consumului de combustibil. În plus, generează energie electrică pentru a încărca bateria la rularea cu viteză constantă și nu prea mare și la decelerare.

Cutie automată cu șase trepte (AGS). AGS-ul cu șase trepte combină confortul unei cutii de viteze automate cu capacitatea de răspuns a uneia manuale. De asemenea, folosește puterea motorului electric pentru a umple golul de cuplu la schimbarea treptei, ca să asigure o accelerare lină.

SHVS Mild Hybrid 48V

Motor 1.4 BOOSTERJET. Motorul BOOSTERJET de 1,4 litri dispune de injecție directă de combustibil pentru o eficiență ridicată a consumului și a puterii dezvoltate și este echipat cu un turbocompresor cu intercooler, pentru a crește cuplul la turații reduse.

Sistem mild hybrid SHVS. Ușorul și compactul sistem mild hybrid SHVS folosește un starter/generator (ISG) integrat și o foarte eficientă baterie litiu-ion de 48 V, cu performanțe excelente de încărcare și alimentare. Pe lângă asigurarea repornirii rapide și silențioase a motorului termic, ISG oferă asistență motorului electric, pentru o accelerare eficientă din punctul de vedere al consumului de combustibil, și generează energie electrică pentru a încărca bateria la decelerare.

Cutie manuală cu șase trepte.Raporturile cutiei sunt optimizate pentru eficiența consumului de combustibil și livrarea liniară a puterii, în timp ce schimbarea lină a vitezelor asigură o cuplare corectă a treptelor cu o simplă atingere ușoară.

Suzuki Connect

Îmbunătățiți-vă experiența și plăcerea de a deține un vehicul Suzuki și obțineți un nou nivel de confort și securitate cu aplicația SUZUKI CONNECT.

Notificarea de stare vă va informa atunci când ieșiți din vehicul și plecați fără să încuiați portiera sau dacă uitați să stingeți farurile sau lămpile de avarie. De asemenea, puteți verifica nivelul de combustibil, autonomia și consumul mediu de combustibil pe pagina de pornire a aplicației.

Functia de localizare a vehiculului afișează locația în care este parcat vehiculul dumneavoastră pe harta smartphone-ului.

Istoricul de conducere vă va permite să verificați și să gestionați datele privind istoricul dumneavoastră de conducere.

În cazul în care un alt șofer utilizează vehiculul, alerta de perimetru vă notifică atunci când vehiculul părăsește sau intră în zona stabilită în timpul perioadei de timp stabilite. Alerta de restricții vă notifică atunci când vehiculul lipsește după o perioadă de timp stabilită din zona stabilită. Veți primi o notificare de securitate în cazul în care alarma de securitate a fost activată sau dacă motorul este pornit într-un moment în care nu utilizați vehiculul.

Garanția extinsă Hybrid Pro

Garanția extinsă Hybrid Pro oferă o extindere a perioadei de garanție standard de 3 ani cu până la 7 ani sau 200.000 km pentru modelele Suzuki echipate cu tehnologie Hybrid și acoperă principalele componente ale vehiculului, inclusiv motorul, cutia de viteze, turbosuflanta și sistemul Hybrid.

Siguranță din plin

Bucură-te de asistență îmbunătățită cu tehnologii de ultimă generație pentru un drum cât mai sigur și confortabil la volanul noului Vitara.
Vitara este echipată cu o gamă largă de tehnologii avansate de siguranță și asistență la conducere, pentru a vă proteja pe voi și pe pasagerii voștri când sunteți pe drum. Deși nu există niciun substitut pentru conducerea în siguranță și responsabilă, aceste tehnologii avansate lucrează împreună pentru a vă ajuta să rămâneți concentrat și să dețineți controlul până când ajungeți la destinație.

Caracteristici avansate de siguranță

Vitara este echipată cu o gamă largă de tehnologii avansate de siguranță și asistență la conducere, pentru a vă proteja pe voi și pe pasagerii voștri când sunteți pe drum. Deși nu există niciun substitut pentru conducerea în siguranță și responsabilă, aceste tehnologii avansate lucrează împreună pentru a vă ajuta să rămâneți concentrat și să dețineți controlul până când ajungeți la destinație.

Asistența la frânare (DSBS II)

Radarul cu unde milimetrice și o cameră monoculară sunt folosite pentru a detecta vehicule, motociclete și pietoni direct sau pe diagonală în fața vehiculului. Dacă o coliziune pare posibilă sunt emise avertismente audio și vizuale pentru a-l alerta pe șofer. Dacă șoferul frânează cu o forță insuficientă, asistența la frânare se cuplează automat pentru a ajuta la încetinirea vehiculului. Iar dacă probabilitatea unei coliziuni crește, sistemul aplică automat forța de frânare pentru a ajuta la reducerea forței de impact și atenuarea daunelor.

 

Controlul adaptiv al vitezei de croazieră (ACC)

Sistemul de control adaptiv al vitezei de croazieră (ACC) ajută la reducerea oboselii șoferului în timpul călătoriilor lungi, fiind conectată la sistemul de recunoaștere a semnelor de circulație pentru a-i ajuta șoferi să respecte cu ușurință limitele de viteză afișate. Atunci când comutatorul ACC de pe volan este activat în trafic, sistemul utilizează un radar cu unde milimetrice și o cameră monoculară pentru a măsura distanța față de vehiculul din față și va accelera sau va încetini în funcție de necesități pentru a menține o distanță stabilită.

În cazul în care drumul din față este liber, se va menține viteza cu care se deplasa vehiculul în momentul în care comutatorul a fost activat. (La modelele echipate cu CVT, ACC se dezactivează atunci când autovehiculul se oprește. La modelele echipate cu cutie manuală, ACC se dezactivează la viteze de aproximativ 30 km/h sau mai mici)

1. Controlul vitezei constante
În cazul în care nu există vehicule în față, se menține viteza stabilită de șofer.

2. Controlul decelerării
Viteza este redusă pentru a se alinia la viteza vehiculului din față.

3. Controlul vitezei de urmărire
Viteza este menținută pentru a se potrivi cu viteza vehiculului din față.

4. Controlul accelerației
Dacă autovehiculul din față părăsește banda de circulație și există o distanță suficientă față de orice alt autovehicul din față, Swift reaccelerează automat până la viteza setată.

 

Senzori de parcare în marșarier

Senzorii cu ultrasunete din bara de protecție spate detectează obstacolele la mersul înapoi, iar semnalele sonore de avertizare indică apropierea obstacolului.

Sistem de recunoaștere a semnelor de circulație (TSR)

Funcția de recunoaștere a semnelor de circulație afișează semnele de circulație recunoscute de o cameră monoculară pe afișajul de informații. Aceasta poate fi folosită împreună cu funcția de alertare a depășirii limitei de viteză de pe tronsonul respectiv de drum.

Asistență la menținerea benzii (LKA)

Atunci când este activat controlul adaptiv al vitezei de croazieră, LKA îl ajută pe șofer să mențină poziția vehiculului în centrul benzii de rulare. În plus, în cazul în care detectează că un vehicul sau o structură adiacentă, cum ar fi o barieră temporară sau un alt obstacol, se află prea aproape de vehiculul șoferului, acesta oferă asistență la direcție pentru a menține o distanță de siguranță.

Monitorizarea unghiului mort (BSM)

BSM utilizează senzori radar cu unde milimetrice în bara de protecție spate pentru a detecta vehiculele aflate în unghiurile moarte din spate sau care se apropie de acestea, pe ambele părți ale vehiculului. Atunci când este detectat un vehicul, în oglinda retrovizoare a portierei de pe partea de care se apropie vehiculul apare o pictogramă de avertizare. Dacă șoferul activează semnalizarea de pe partea respectivă, pictograma clipește și se emite un avertisment sonor.

Sistemul de asistență la pornirea din pantă

Când se pornește pe o pantă ascendentă, sistemul de asistență la pornirea din rampă împiedică vehiculul să se deplaseze înapoi timp de aproximativ două secunde, pentru a da timp șoferului să își mute piciorul de pe pedala de frână pe cea de accelerație.

eCall

În cazul unei coliziuni grave, sistemul eCall trimite un mesaj automat cu locația curentă a vehiculului către serviciile de urgență. Sistemul poate fi activat automat de către senzorii de la bordul autovehiculului după un accident sau manual de către ocupanții vehiculului care apasă butonul SOS.

Prevenirea părăsirii benzii de circulație (LDP)

În timpul conducerii, LDP detectează liniile de demarcație a benzilor de circulație din stânga și din dreapta și prezice traiectoria vehiculului. În cazul în care vehiculul începe să devieze de pe banda de rulare din cauza neatenției șoferului, sistemul avertizează șoferul prin emiterea unei alerte audio sau prin vibrația volanului.

Asistență pentru faza lungă

Când farurile sunt reglate pentru faza lungă, iar din sens opus vin vehicule sau există vehicule în față pe sensul de deplasare, ori dacă autovehiculul se află într-o zonă bine luminată, farurile trec automat pe faza scurtă. Farurile revin automat la fază lungă la restabilirea condițiilor inițiale, adică atunci când în fața autovehiculului nu se mai află vehicule care se apropie sau care îl precedă, ori când zona înconjurătoare este slab luminată. (Activă numai la viteze de peste 40km/h.)

Sistem de avertizare la deplasarea în marșarier (RCTA)

RCTA este o funcție de siguranță suplimentară care utilizează senzori radar pentru a detecta și a te avertiza că se apropie vehicule din stângă sau din dreapta atunci când te deplasezi în marșarier dintr-un loc de parcare sau dintr-un garaj.

Sistem de monitorizare a șoferului (DMS)

Sistemul de monitorizare a șoferului are o cameră instalată în panoul de instrumente pentru a monitoriza ochii și fața șoferului. Dacă sistemul detectează că șoferul este somnoros, adoarme sau nu este concentrat asupra condusului, emite o alarmă de avertizare și un mesaj de alertă care apare pe afișajul de informații. *Sistemul se limitează la capacitatea camerei DMS și a senzorului în infraroșu apropiat. Șoferul nu trebuie să se bazeze exclusiv pe acest sistem pentru siguranța în trafic.

TOP
x
DAB Auto Suzuki

x

1

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii presupune ca esti de acord cu utilizarea cookie-urilor.