CONDIȚII DE GARANȚIE

Dorim să vă bucuraţi de noul Mitsubishi, de aceea am folosit experienţa noastră acumulată după mulţi ani de activitate şi tehnologii sofisticate de ultimă oră pentru a ne asigura că nimic nu vă strică buna dispoziţie. Sperăm că nu veţi avea niciodată nevoie să folosiţi garanţia noastră, însă pentru a vă asigura liniştea deplină, ne-am asigurat că garanţia noastră Mitsubishi completă este la fel de fiabilă ca şi excelenta reputaţie a autovehiculelor noastre.

Maşina dumneavoastră Mitsubishi a fost construită din cele mai rezistente materiale şi concepută cu precizie şi pricepere. Ne testăm autovehiculele în cele mai dure condiţii climatice din lume înainte de a intra în producţie. Apoi, fiecare autovehicul nou trece prin cele mai avansate metode de control al calităţii la fabrică, pentru a ne asigura că va funcţiona mulţi ani fără probleme.
Acoperire garanţie 5 ani sau 150.000 km

Durata acoperirii
Noile maşini Mitsubishi beneficiază de o garanţie de 60 luni: primele 24 luni cu kilometraj nelimitat, restul cu o limită de 150.000 km , depinde care are loc mai întâi, după data de începere a garanţiei indicate în Cartea de service.

Următoarele piese sunt excluse din garanția de 5 ani și beneficiază de o acoperire a perioadei de garanție de 3 ani (primii 2 ani fără limită de kilometri / în al 3-lea an cu limita la 100.000 km) în funcție de care condiție se îndeplinește prima:

Bateria de 12V
Senzor oxygen (toate modelele).
Ventilator condensor (doar Pajero si L200)
Injector, bujii incandescente (doar pentru motoarele diesel)

MMC garantează ca bateria principala (de tractiune) mentine urmatoarele valori :

– Eclipse Cross PHEV – menține o capacitate de 66% sau mai mult;
– ASX PHEV – menține o capacitate de 77% sau mai mult;

– ASX HEV – menține o capacitate de 63% sau mai mult;

– Outlander PHEV – menține o capacitate de 70% sau mai mult;

Garantia capacitatii bateriei principale (de tractiune) este de 8 ani, limitata la 160.000km, indiferent de ordinea in care este atinsa una din cele doua limitari după data de începere a garanţiei.

În cazul sesizarilor clientului și în cazul în care capacitatea bateriei este mai mică decat valoarea garantata aferenta modelului, înlocuirea bateriei principale (de tracțiune) este acoperită de garanție.
In cazul dezasamblării neautorizate, garanția pentru bateria principala (de tractiune) nu mai este valabilă.

Piese şi accesorii
Piesele originale au garanţie doi ani. „Piesele de schimb originale” şi „Accesoriile originale” sunt protejate de o garanţie de doi ani, indiferent de numărul de kilometri parcurşi, de la data montării lor pe autovehicul.

Orice accesoriu original MME montat înainte ca vehiculul să fie predat primului detinator va beneficia de garanţie de 5 ani. Primele 24 de luni au garanţie fara limita de kilometri, restul de 36 (25-60) luni cu o limită de 100.000 km (62.500 mile) indiferent de ordinea in care este atinsa una din cele doua limitari cu exceptia : (a) unitatile de navigatie-audio care nu au fost montate in fabrica (OES) pentru toate modelele (b) Hardtop-urile si Fullbox-urile pentru L200.

Ambele exceptii beneficiaza de garantia de 3 ani. Primele 24 de luni au garanţie fara limita de kilometri, restul de 12 (25-36) luni cu o limită de 100.000 km (62.500 mile) indiferent de ordinea in care este atinsa una din cele doua limitari.

Tot ce trebuie să faceţi este să arătaţi factura de achiziţie sau montaj, iar noi vom avea grijă de restul. Garanţia dumneavoastră va acoperi nu numai defectele de fabricaţie ale piesei, ci şi alte piese ce au fost eventual deteriorate în cazul improbabil al defectării sale. Vă rugăm să contactaţi Atelierul de service sau Dealerul autorizat Mitsubishi din apropierea dumneavoastră pentru mai multe detalii.

Garanţie de până la 12 ani pentru perforare prin coroziune
Mitsubishi este atât de încrezătoare în regimul de protecţie al metalelor folosite la construcţia maşinii dumneavoastră încât oferă un program de Garanţie pentru perforare prin coroziune între 6 şi 12 ani, în funcţie de model. Acest program acoperă perforarea prin coroziune (găurire prin ruginire) pornind din interiorul carcasei sau orice defect de materiale sau manoperă în perioada de garanţie – indiferent de kilometraj – încă de la începutul garanţiei. În cazul improbabil în care se întâmplă acest lucru, orice Atelier de service autorizat Mitsubishi va repara sau înlocui gratuit partea de carcasă perforată.

Conduceţi în străinătate? Sunteţi în continuare acoperit
Aveţi dreptul să solicitaţi reparaţii în perioada de garanţie de la orice Atelier de service autorizat Mitsubishi din orice ţară enumerată în Extinderea Teritorială, pe care o puteţi găsi în Cartea de Service Pan-european. Veţi avea nevoie de Vizele de Întreţinere Pan-europeană pentru ca tehnicianul să completeze cererea în numele dumneavoastră. Aşa că nu uitaţi să luaţi acest document în autovehicul înainte de a porni la drum.

Fiabilitatea vehiculelor Mitsubishi este impecabila, dar in eventualitatea putin probabila in care aveti nevoie de ajutor, va oferim serviciul MAP.