x
Datele de identificare și de contact ale persoanelor implicate în eveniment, în special ale celui care face avizarea, ale persoanei ce conducea autovehiculul atât cel asigurat, cât și cel păgubit – dacă este cazul;
Cauzele și împrejurările în care s-a produs evenimentul, inclusiv detalii despre locul evenimentului și momentul producerii acestuia – data, ora;
Datele de identificare ale autovehiculelor implicate în eveniment;
Detalii privind locația și starea vehiculului avariat (dacă este sau nu deplasabil);
Locul unde doriți efectuarea constatării.
Conform legislaţiei în vigoare, autoturismul avariat se poate repara în orice unitate autorizată RAR aleasă de către păgubitul RCA. Asiguratorul RCA nu poate impune service-ul în care să vă fie efectuată reparaţia. Acest drept fundamental al consumatorului este precizat în legea RCA. Conform art. 6 alin 8 din Legea nr. 132/2017 vă puteţi adresa pentru efectuarea reparaţiei oricărei unități reparatoare de automobile care functioneaza în condiţiile legii fără nicio restricţie sau constrângere din partea asiguratorului RCA sau a unităţii reparatoare auto, care ar putea să vă influenţeze opţiunea.
Serviciul este oferit gratuit clienților cu o poliță valabilă GRAWE, care au fost implicați într-un accident auto și care efectuează reparația în unitatea noastră.
Oferim consultanță în constatarea daunei, programare în service și autoturism la schimb pe durata reparației, conform condițiilor din polița de asigurare.
Toate reparațiile se decontează direct de către asigurator conform legii în vigoare.
Asistență și Programare
Suport Întocmire Dosar Daună
Mașina la schimb (cost suportat de asigurator)
Notificare Asigurator
Reparație Auto cu Piese Originale
Consultanță Juridică în Caz de Daună
Garanție Reparație
Constatarea daunelor auto se face în cel mai scurt timp, fiind urmate de reparația efectuată la standarde occidentale.
Reparațiile se decontează direct de către asigurator conform legii în vigoare.
Unitatea este dotată cu aparatură de ultimă generație pentru vehicule multimarcă, dar și cu personal format din profesioniști care se ocupă prompt de rezolvarea oricărei avarii, de natură mecanică, electrică sau tinichigerie-vopsitorie.
Pe intreaga durată a reparației, vă punem la dispoziție o mașină de schimb conform condițiilor din polița de asigurare. Ne dorim ca impactul asupra activității dvs. datorat lipsei (chiar și temporare) a autovehiculului propriu să fie ca și inexistent.